Un computer tomograf de ultimă generaţie, dotat cu modul de inteligenţă artificială şi capabil să depisteze cazurile de infectare cu noul coronavirus în doar câteva minute, a fost inaugurat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Brașov a decis să nu mai interneze mamele aparținătoare alături de copii decât în situații speciale, în perioada stării de urgență, dar și în perioada stării de alertă.
Ministerul Sănătății a lansat procedura de licitație deschisă pentru achiziția de servicii de verificare tehnică pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași.
Numărul cazurilor de sindrom inflamator Kawasaki-like, rar întâlnit la copii, a crescut considerabil în regiunile sever afectate de noul coronavirus, în special în Franţa și Italia.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că unităţile sanitare trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Sănătăţii. Acesta a mai spus că Legea sănătății este depășită și trebuie actualizată.
Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” a construit o secție ATI ultramodernă, cu 23 de paturi. Aceasta este destinată bolnavilor de COVID-19 în stare gravă.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din municipiul Constanţa a primit, sub formă de donaţie, un robot complet autonom de dezinfecţie cu lumină UVC.
În cadrul Unității de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe Miercurea Ciuc a început să funcționeze un cabinet stomatologic de urgență. Serviciile sunt gratuite.
Un nou spital modular COVID-19 a fost inaugurat, vineri, la București. Unitatea medicală are o capacitate de 500 de locuri și este o secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”.
Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) a atras atenţia, vineri, într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătăţii, Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti că pacienţii cronici au nevoie de continuarea terapiilor şi de monitorizare permanentă conform cu recomandările protocoalelor terapeutice.
Invitată pe 5 mai la o transmisie live organizată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, conf. dr. Simin Florescu, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” din Capitală, a lămurit aspecte importante legate de COVID-19.
Un aparat pentru depistarea rapidă a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 va intra în teste joi, 7 mai, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva.
Guvernul a semnat, joi, contractul pentru finanțarea celui de-al treilea Spital Regional de Urgență, care va fi construit în Craiova, din fonduri europene
Consiliul Județean (CJ) Cluj și Spitalul Polaris Medical au încheiat un contract de colaborare în vederea combaterii COVID-19.
Al doilea medic din România a fost răpus de coronavirus. Este vorba despre o doctoriță de 68 de ani din Botoșani, care a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Peste o sută de angajaţi şi beneficiari de la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică (CRRN) din Costâna au fost diagnosticaţi pozitiv cu noul coronavirus.
Mărturiile unor medici români care își desfășoară activitatea în diferite ţări din Europa ne oferă informaţii despre cum se gestionează această criză la nivel local în Suedia, Franţa, Germania sau Marea Britanie.
Spitalul de campanie amenajat în perimetrul Institutului de Geriatrie din Otopeni a făcut primele internări de pacienți cu COVID-19.
Secţia Cardiologie I a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” se redeschide miercuri, 15 aprilie, după ce în ultimele două săptămâni a fost aplicat protocolul intern de curăţenie, dezinfectare şi nebulizare a spaţiilor.
Ce strângere de inimă! Mi-a lăcrimat sufletul când am privit harta Sucevei, cu inelul de comune supuse carantinei, și m-am cutremurat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe